Romantism in stare pura...

Conversatia de adineaori a fost ca una in care 2 persoane si-ar cere scuze una alteia pentru ca au facut sex impreuna la betie...
Cica eu am un moment in care nici nu ma pot scula din pat si ma simt ciudat, si-l sun. El e ocupat si nu-mi raspunde. La un moment dat adorm, si ma trezeste apelul lui. Ii spun, cu greu, de ce l-am sunat, el se apuca sa-mi povesteasca ce-a facut, foarte vorbaret, a avut si el o zi luunga si oboseala te face mai vorbaret, stiu bine; iar eu nu pot sa prind tot si, cu atat mai putin, sa intervin si sa par inteligenta. El, saracu', vorbeste, dragul de el, e un dulce, ca de obicei...Iar eu mai am putin si adorm la loc. Nu apuc nici sa spun ce voiam sa-i spun, desi nu era mult, si el e cel care incheie conversatia, scuzandu-se, elegant, ca nu-i in cea mai buna stare. Eu trebuia sa ma scuz ca nu eram in stare de nimic, dar eram prea inapta ca sa-mi dau seama de asta ! Mi-am dat seama numai cand a dat sa inchida...

.

Acum? Acum am chef sa uit de toate dezavantajele dragostei. Am chef sa ma uit la desene animate dulci, cu diverse animalute sau copilasi care se indragostesc. Acum, de-ar fi el langa mine, n-ar fi loc decat pentru vorbe frumoase. Vorbe frumoase sau nimic ! Vreau sa-i transfer o parte din caldura mea. Sa-l tin in brate ca pe-aia mici. Sa ma atinga suav pe buza de jos. Sa ii mangai obrajii, sa ma uit in ochii lui.
Si sa-i las o lacrima de-a mea pe obraz cand pleaca, in locul unei declaratii de dragoste pe care mi-e rusine s-o rostesc.