When someone great is gone...

...Asa suna un vers dintr-o piesa mai mult amaruie decat dulce, dar care totusi imi place mult. Cu respectivul vers in minte, gandul mi-a zburat departe, ca de obicei, si-mi vine sa va intreb: voi v-ati gandit vreodata la relatia dintre doua persoane ca la o...persoana? Care creste, ca un copil, care poate ajunge sa va scape din maini...sa si 'piara' si...sa reapara intre alti doi oameni, unde va suferi ulterior alte modificari? Inchipuiti-va o statuie in forma de om, din sticla sau plastic translucid. Un baiat si o fata care formeaza un cuplu (nu m-am gandit prima oara la rodul unei relatii de amicitie) se apuca sa lipeasca fotografii (n.r. cu ei doi impreuna, din excursiile in doi, de la petrecerile unde au fost impreuna), post-it-uri cu declaratii de dragoste, flori, mici accesorii pe care le-au primit unul de la celalalt, pe statuia respectiva. Nu va mai fi translucida. Va capata substanta, forma, expresivitate. Sau pot pune aceste obiecte inauntrul statuii, cu acelasi rezultat. Relatia dintre doi oameni, ca si statuia impodobita sau umpluta cu amintirile lor, este unica. Am spus totusi ca omuletul poate sa piara si sa reapara in alta parte... Va fi un om care lasa amintirile in urma, dar ramane cu ceea ce a invatat de-a lungul vietii. Fiecare om este unic, dar trasaturile de caracter pot fi asemanatoare, de aceea nu renunt la ipoteza cum ca rodul unei relatii intre doi oameni va putea reaparea, dupa un timp, intre alti doi oameni. Se pare ca accept ipoteza reincarnarii relatiilor dintre doi oameni.

8 iunie...

Astazi se-mplineste un an de cand am vorbit pentru prima data. Simt c-a trecut repede timpul. Oare pentru c-am avut la cine ma gandi mare parte din timpul asta, o sursa de inspiratie si buna dispozitie? O penita care sa imi coloreze la loc existenta intr-o clipita? Si-ti spuneam ce ma apasa. Si puteai sa-mi spui si doar 'o sa treaca'...ma simteam mai bine pentru ca mi-ai spus-o tu. Nu e doar o subiectivitate stupida, e pentru ca te admir si stiu ca te descurci orice-ar fi. Am incredere in ce spui si in tine. Si se mai intampla ca dupa ce-ti auzeam vocea sa stiu ca urma sa te visez.

Dar ti-am si gresit. Te-ai suparat, am suferit. Inca de pe cand nu exista norul ala negru caruia as vrea sa-i pot trage un bobarnac si sa-l elimin din scena, mi-am tot zis ca nu vreau sa ma cert cu tine. Niciodata. Ca si cum sa ne certam ar fi insemnat sa pierd o parte din mine. Un dinte. Si s-a intamplat...Si exact asa m-am simtit. Am cautat o modalitate sa ma consolez. N-am gasit. Totul era gri si, mai ales, nu pot sa dau timpul inapoi.

De atunci ne-am mai vazut. Iar imi vine sa ma intreb de ce te porti asa frumos cu mine, cu toata lumea. Si imi vine sa imi plec fruntea, rusinata de comportamentul meu pueril. Tu nu te-ai chinuit sa construiesti o masinarie complicata, pe care eu ti-am stricat-o. Nu. O aveai deja, eu ti-o admiram, si am stricat-o. Tie putin iti pasa, ca mai ai zece. Da. Esti bogat, si averea ta tot creste...Lumea se-mprieteneste cu tine pentru ca vrea sa aiba ce ai si tu. Nu sunt numai profitori, nu la ei ma refer. Unii te admira. Ei fac parte din averea ta. Iar eu sunt doar o fata cu prea multe probleme pentru gustul tau, care te place.