8 iunie...

Astazi se-mplineste un an de cand am vorbit pentru prima data. Simt c-a trecut repede timpul. Oare pentru c-am avut la cine ma gandi mare parte din timpul asta, o sursa de inspiratie si buna dispozitie? O penita care sa imi coloreze la loc existenta intr-o clipita? Si-ti spuneam ce ma apasa. Si puteai sa-mi spui si doar 'o sa treaca'...ma simteam mai bine pentru ca mi-ai spus-o tu. Nu e doar o subiectivitate stupida, e pentru ca te admir si stiu ca te descurci orice-ar fi. Am incredere in ce spui si in tine. Si se mai intampla ca dupa ce-ti auzeam vocea sa stiu ca urma sa te visez.

Dar ti-am si gresit. Te-ai suparat, am suferit. Inca de pe cand nu exista norul ala negru caruia as vrea sa-i pot trage un bobarnac si sa-l elimin din scena, mi-am tot zis ca nu vreau sa ma cert cu tine. Niciodata. Ca si cum sa ne certam ar fi insemnat sa pierd o parte din mine. Un dinte. Si s-a intamplat...Si exact asa m-am simtit. Am cautat o modalitate sa ma consolez. N-am gasit. Totul era gri si, mai ales, nu pot sa dau timpul inapoi.

De atunci ne-am mai vazut. Iar imi vine sa ma intreb de ce te porti asa frumos cu mine, cu toata lumea. Si imi vine sa imi plec fruntea, rusinata de comportamentul meu pueril. Tu nu te-ai chinuit sa construiesti o masinarie complicata, pe care eu ti-am stricat-o. Nu. O aveai deja, eu ti-o admiram, si am stricat-o. Tie putin iti pasa, ca mai ai zece. Da. Esti bogat, si averea ta tot creste...Lumea se-mprieteneste cu tine pentru ca vrea sa aiba ce ai si tu. Nu sunt numai profitori, nu la ei ma refer. Unii te admira. Ei fac parte din averea ta. Iar eu sunt doar o fata cu prea multe probleme pentru gustul tau, care te place.