When someone great is gone...

...Asa suna un vers dintr-o piesa mai mult amaruie decat dulce, dar care totusi imi place mult. Cu respectivul vers in minte, gandul mi-a zburat departe, ca de obicei, si-mi vine sa va intreb: voi v-ati gandit vreodata la relatia dintre doua persoane ca la o...persoana? Care creste, ca un copil, care poate ajunge sa va scape din maini...sa si 'piara' si...sa reapara intre alti doi oameni, unde va suferi ulterior alte modificari? Inchipuiti-va o statuie in forma de om, din sticla sau plastic translucid. Un baiat si o fata care formeaza un cuplu (nu m-am gandit prima oara la rodul unei relatii de amicitie) se apuca sa lipeasca fotografii (n.r. cu ei doi impreuna, din excursiile in doi, de la petrecerile unde au fost impreuna), post-it-uri cu declaratii de dragoste, flori, mici accesorii pe care le-au primit unul de la celalalt, pe statuia respectiva. Nu va mai fi translucida. Va capata substanta, forma, expresivitate. Sau pot pune aceste obiecte inauntrul statuii, cu acelasi rezultat. Relatia dintre doi oameni, ca si statuia impodobita sau umpluta cu amintirile lor, este unica. Am spus totusi ca omuletul poate sa piara si sa reapara in alta parte... Va fi un om care lasa amintirile in urma, dar ramane cu ceea ce a invatat de-a lungul vietii. Fiecare om este unic, dar trasaturile de caracter pot fi asemanatoare, de aceea nu renunt la ipoteza cum ca rodul unei relatii intre doi oameni va putea reaparea, dupa un timp, intre alti doi oameni. Se pare ca accept ipoteza reincarnarii relatiilor dintre doi oameni.