"Ai simtit vreodata la fel? Aceasta necesitate de a absorbi o persoana in tine insuti, ori de a te dizolva tu insuti in ea? Nu ma refer la nevoia bestiala de contopire, ci la framantarea morala si mintala pricinuita de faptul ca nu alcatuiesti un tot unitar cu o alta fiinta, fata de care sa-ti deschizi sufletul intreg, inima intreaga, astfel incat sa reusesti a-i cunoaste gandirea pana-n cel din urma strat al ei. Si niciodata nu stii nimic privitor la ea, niciodata nu-i descoperi toate dorintele, toate asteptarile, toate parerile. Niciodata nu intelegi, fie si putin, aceasta necunoscuta, tot misterul unui suflet ascuns indaratul a doi ochi care te privesc, limpezi ca apa, atat de transparenti incat nici un secret nu s-ar putea ascunde dincolo de ei, al unui suflet care-ti vorbeste printr-o gura draga, o fiinta cu aerul ca-ti apartine, intr-o asemenea masura o ravnesti; al unui suflet care ti se ofera, bucata cu bucata, prin cuvinte, prin gandurile sale"
(dupa Guy de Maupassant, "O poveste de dragoste la sfarsit de secol")
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu